![]() |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Sisteme de încălzire solară Părţi componente Principala aplicaţie de încălzire solară este prepararea apei calde menajere, aplicaţiile secundare uzuale fiind încălzirea spaţiilor de locuit şi a piscinelor. Deşi diferitele tipuri de sistemele de încălzire solară diferă mult sub aspect constructiv, anumite componente se regăsesc la toate variantele constructive. Colectorul solar are rolul de a colecta energia solară şi a o transforma în căldură. Există mai multe tipuri constructive, cel mai răspândit fiind colectorul plan. Un alt tip de colector solar folosit la încălzirea apei menajere este colectorul cu tuburi vidate. Colectoarele de acest tip au performanţe ridicate, funcţionând chiar şi pe timpul iernii. Rezervorul de acumulare este folosit pentru a stoca apă încălzită solar. Capacitatea rezervorului trebuie să fie suficient de mare pentru a putea stoca cel putin cantitatea de apă caldă necesară zilnic. Există mai multe tipuri de rezervoare - nepresurizate sau sub presiune, cu sau fără schimbătoare de căldură, cu sau fără încălzitor electric auxiliar, etc. Tipul rezervorului de acumulare se alege în funcţie de particularităţile aplicaţiei de încălzire solară, însă rolul său e acelaşi. Există chiar sisteme de încălzire solară cu două sau mai multe rezervoare.
Sistemele de încălzire solară se împart în sisteme pasive şi active, cu transfer direct sau indirect de căldură. Sistemele solare pasive sunt denumite astfel pentru ca nu necesită pompe de recirculare sau alte mecanisme cu părţi în mişcare şi nu au nevoie de energie electrică pentru a funcţiona. Instalaţii solare pasive tipice sunt sistemele cu termosifonare şi colectoarele integrale cu stocare. Sistemele solare active folosesc pompe electrice de recirculare şi electrovalve pentru a controla fluxul de agent termic. Acest lucru oferă flexibilitate sporită faţă de sistemele pasive pentru că rezervorul de apă caldă nu trebuie să fie deasupra colectorului solar. În plus, acest tip de instalaţii sunt proiectate pentru a funcţiona pe toată durata anului, fără pericol de îngheţ. Instalaţiile solare cu sau fară scurgere, în buclă închisă sau deschisă sunt sisteme active. Sistemele solare pot fi cu transfer direct sau indirect de căldură, în funcţie de modul în care este încălzită apa menajeră - direct în colector, la sistemele în circuit deschis sau prin intermediul unui schimbător de căldură, în cazul sistemelor cu circuit închis. Sistemele solare cu transfer direct de căldură nu pot fi folosite în aplicaţii în care apa de încălzit este de calitate problematică (apă dură sau acidă) din cauza pericolului de colmatare sau coroziune a instalaţiei. |
Europa în Europa, România se află în zona a doua de însorire
România în România se pot defini 4 zone de însorire, de la un maxim de 1600 kWh/m2 în Dobrogea la 1250 kWh/m2 în nordul ţării, anual. |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||