Termoizolarea conductelor

O metodă foarte bună de a îmbunătaţi eficienţa energetică a unei locuinţe este termoizolarea conductelor care transportă agent termic pentru încălzire sau apă caldă menajeră prin spaţii neîncălzite sau prin exterior.

Conductele sunt de cele mai multe ori fabricate din metale bune conductoare de căldură. Din acest motiv pe porţiunile cu conducte neizolate se poate pierde între 10% si 30% din energia utilă destinată încălzirii locuinţei.

  

Europa

în Europa, România se află în zona a doua de însorire

 

România

în România se pot defini 4 zone de însorire, de la un maxim de 1600 kWh/m2 în Dobrogea la 1250 kWh/m2 în nordul ţării, anual.

  
La instalaţiile solare, pe lângă pierderile de energie de-a lungul conductelor exterioare neizolate termic, mai există şi riscul de îngheţ pe perioada iernii. Pentru a minimiza pierderile de temperatură si riscul de îngheţ, conductele din instalaţiile solare trebuie cât mai bine izolate termic. Materialele folosite pentru izolarea conductelor pot fi pe bază de polimeri expandaţi, vată minerală, etc. În cazul instalaţiilor solare, unde există conducte în exterior expuse la radiaţii solare, diferenţe mari de temperatură, umezeală şi vânt, trebuie folosite materiale cât mai rezistente la aceşti factori de mediu.
  
   
 
Calculul pierderilor

O mărime carcteristică oricărui material izolator termic este coeficientul de conducţie termică (λ), care se măsoară în W/(m·K). Fluxul de căldură pierdută printr-o suprafaţă (peretele conductei izolate) se calculează cu următoarea formulă:
Q = (λ/δ)·ΔT·S [W]

unde Q reprezintă fluxul de căldură măsurat în W, δ este grosimea peretelui în m, ΔT diferenţa de temperatură între cele două medii (temperatura agentului termic din conductă minus temperatura mediului ambiant) măsurată în grade K, iar S este suprafaţa peretelui măsurată în m2.

Alegerea izolaţiei

În practică la alegerea izolaţiei se foloseşte rezistenţa termică R = δ/λ [K·m2/W], unde δ este grosimea izolaţiei măsurată în m, iar λ este coeficientul de conducţie termică în W/(m·K). Tipul izolaţiei şi grosimea ei se alege astfel încât rezistenţa sa termică să se încadreze în marja de valori recomandate pentru zona respectivă:

Zona            R
Poduri    0,7...1,4
Pivniţe    0,4...1,4
Exterior  1,0...1,4

La alegerea izolaţiei e foarte important să se ţină cont de factorii de mediu. Pentru conductele exterioare sau care trec prin incăperi cu umiditate relativă ridicată, este recomandat să se folosească materiale izolante cu barieră de vapori. Pentru conductele expuse la soare se recomandă utilizarea materialelor termoizolante rezistente la radiaţii ultraviolete sau protejarea izolaţiei cu un alt material sau vopsea reziistentă la ultraviolete.

Trebuie ţinut cont şi de gama de temperaturi în care lucrează instalaţia respectivă. Materialele termoizolante disponibile pe piaţă au specificată în fişa tehnică temperatura maximă la care se pot utiliza. Această temperatură trebuie să fie întotodeauna mai mare decât temperatura maximă la care poate ajunge conducta respectivă în timpul funcţionării instalaţiei. De exemplu, instalaţiile solare au temperaturi de funcţionare între 4 şi 120°C.